Noutăți

Notorium – primul concurs-turneu al mărcilor comerciale

26.04.2016

Oganizatorii concursului vin cu o inițiativă diferită ca concept pentru a decide care mărci comerciale vor fi cele mai recunscute. Astfel, concursul on-line este organizat după conceptul unui turneu medieval, desigur virtual, o bătălie a mărcilor, în care fiecare are aceleași șanse și fiecare merită să fie recunoscut.

De ce trebuie să participi alături de peste 3000 mărci comerciale la turneul mărcilor recunoscute?

Feedback Notorium

  1. S-a confirmat faptul că piața este gata pentru acest concept de concurs, la care fiecare își are șansa sa de recunoaștere, manifestîndu-se un interes sporit și din partea companiilor mici și mijlocii de participare.
  2. Companiile mari au demonstrat faptul că sunt gata să lupte pentru menținerea poziției lor deja cunoscute pe piață.
  3. S-a demonstrat faptul că titularii de mărci comerciale sunt gata să lupte pentru recunoaștere, petru ce este necesară implicarea și participarea similar unei competiții, rezultatul căreia este dependent de implicarea și participarea activă a mărcii în concurs și de stimulare a propriilor clienți și adepți ai mărcii să o voteze.

Notorium 2016, s-a recomandat ca un Turneu a celor mai recunoscute mărci comerciale din Moldova, se desfășura în perioada 11 aprilie - 15 mai 2016. Concursul este disponibil cu vot zilnic direct pe pagina oficială notorium.md și prin sms voting la numărul scurt 4421, la 45 de categorii si peste 100 de subcategorii de produse si servicii. Corectitudinea, transparența, buna desfășurare a concursului și desemnarea învingătorilor în urma rezultatelor votingului este asigurată de organizatorii concursului și de către Juriul de Onoare.

Rezultatele Notorium la doua saptamini de la lansare:

  1. În concurs participă peste 3000 de mărci comerciale, dintre care mai mult de 80% din mărci de produse și servicii sunt de proveniență autohtonă.
  2. Au fost inregistrate peste 50 000 voturi pe site pentru mărcile aflate în concurs.
  3. Pagina oficială a concursului a fost accesată de peste 22 000 vizitatori unici, majoritatea dintre care revin cel puțin odată pe pagina de concurs.
  4. Pagina de facebook a concursului Facebook  a fost vizualizată de peste 33 000 de persoane.
  5. Audiența Concursului crește zilnic cu 1500-2000 de utilizatori noi ai paginii web, în același timp zilnic fiind procesate în medie și 50-70 de solicitări noi de participare la concurs.
  6. Vizualizarea on-line a materialului promo dedicat Concursului Notorium este de peste 1 milion de vizualizari în rețeaua de banere online plus știrile și articole despre eveniment postate în 15 surse media.

Marca Dvs încă nu este in concurs?

Aplicați on-line Gratis pe notorium.md/send, data limită 5 mai 2016. Participarea la concursul on-line Notorium este gratuită.

Pentru toți învingătorii în nominațiile prezente în concurs va fi organizată ceremonia oficială de decernare a distincțiilor și trofeelor Notorium cît și forumul evenimentului cu prezentări a istoriei de succes a brandurilor larg cunoscute și apreciate pe piața Republicii Moldova, de asemenea evenimentul se va finisa cu un VIP fourchette și networking.

Prezența la acest eveniment va fi în baza invitațiilor speciale și a biletelor de acces. Detalii suplimentre în curînd pe pagina notorium.md/gala-de-premiere.

Notorium îndeamnă toți participanții să lupte pentru recunoaștere sau pentru a confirma recunoașterea mărcii de către public la turneul celor mai recunoscute mărci comerciale din Moldova.

Pentru detalii accesați www.notorium.md, solicitați informații la: info@notorium.md, și la organizatorii evenimentului: +373 79 822 822, +373 60 007 050, +373 69 022 822.

 

sursa: http://www.allmoldova.com/ro/project/pro-biznes-1/notorium-primul-concurs-turneu-al-marcilor-comerciale

ORGANIZATOR

PARTENER RADIO GENERAL

PARTENER SILVER

SUSȚNUT DE

PARTENER MEDIA